Te-ai hotărât să trăiești în altă țară? Felicitări, te așteaptă un drum minunat de provocări și descoperiri și este cea mai bună ocazie să îți faci un mindset-upload care cu siguranță te va putea dezvolta în viitor și te va îmbogăți cu experiențe de neuitat.

Oricare ar fi destinația, expatrierea este o provocare. Una care, suficient de bine pregătită, devine o oportunitate fabuloasă de dezvoltare personală. Dar înainte de a realiza acest lucru, este esențial să știm că sentimentele și emoțiile resimțite de expatriați și familiile acestora vor urma un ciclu punctat de euforie, exaltare, îndoieli și uneori chiar descurajare.

Nu toți expații sunt la fel când vine vorba de modul lor de a face față fiecărei etape. Unii pot fi mai anxioși și stresați decât alții, în timp ce unii oameni pot naviga cu ușurință în ciclu fără măcar să transpire.

Vorbim în cazul expatrierii de etapele „șocului cultural”, o stare a ființei care a fost definită pentru prima dată în 1960 de antropologul canadian Kalervo Oberg. Ca să te poți ajusta acestor etape, ai nevoie să le cunoști, de regulă prin intuiție le anticipezi, însă nu întotdeauna le înțelegi corespunzător și asta îți poate submina adaptarea.

Iată care sunt etapele acestui ciclu de adaptare la șocul cultural și cele mai frecvente răspunsuri emoționale din fiecare fază:

1) Faza „Luna de miere”

Această fază inițială îl scufundă pe expatriat într-o stare de spirit euforică, sub semnul descoperirii și al mirării. Acesta este momentul când începi să explorezi o altă cultură, un alt mediu de viață și uneori un alt climat. Totul pare stimulant și interesant. În acest stadiu, contează doar diferitele aspecte pozitive ale vieții în străinătate. Într-adevăr, noua țară gazdă se dezvăluie încetul cu încetul, ceea ce încurajează imaginația și visele. Ca urmare, experiența este mai aproape de turism decât de expatriere!

Eu mă simțeam ca la Disney, ca Alice în Țara Minunilor, mă gândeam ce frumos este, câte autostrăzi, ce transport urban performant, ce restaurante, ce locuri de văzut și experimentat, ce muzee, ce viață culturală. Ești într-o fază plină de bucurie, euforie, curiozitate. Cu toate acestea, acest lucru, din păcate, nu durează pentru totdeauna. Pe măsură ce timpul trece, realitatea se instalează cu o rutină zilnică care poate fi greu de înțeles și acceptat. Toate tratatele de psihologie spun că, dacă reușim să ne amplificăm bucuria sau să ne dăm voie să vedem și partea bună din experiențele noastre, șansele să ne dezvoltăm reziliența cresc.

Preocuparea mea și ceea ce m-a ajutat, a fost să încerc să reintru în starea aceasta în momentele când îmi era greu. După o zi grea la muncă sau după un demers anevoios administrativ, îmi aminteam brusc de ce sunt aici, ce am vrut eu cu venirea mea aici și căutăm în noul meu mediu de viață elemente care să îmi restimuleze bucuria: o ieșire în weekend, în oraș, la un muzeu, orice îmi reamintea că sunt într-o lume nouă ce merită descoperiri. Era modul meu de a mă întoarce în luna de miere, ancora care îmi încărca bateriile emoționale. Ca într-o relație, luna de miere este atunci când ne privim partenerul cu toată admirația și trecem cu vederea lucrurile care nu ne conving sau nu sunt chiar cum ne-am imaginat.

2) Faza de „criză”

Această fază, numită și „șoc cultural”, este un sentiment creat de anxietatea și dezorientarea unui individ scufundat într-un mediu diferit de cel al originilor sale. Devenind treptat conștient de contrastele care există între țara sa de origine și țara gazdă, expatriatul este expus unor situații care îl pot destabiliza. Acest lucru se întâmplă atât în ​​sfera profesională, cât și în cea privată. Va începe să se îndoiască de capacitatea lui de a face față noului său mediu, poate adopta o atitudine negativă față de mediul înconjurător, este măcinat de sentimente de dificultate, de pierdere. Pentru unii vor apărea furia, îndoiala, frustrarea, frica, singurătatea. Chiar și problemele minore pot deveni surse de enervare și frustrare.

Am trăit multe exemple ale acestei etape și unul a fost când am așteptat o lună să mi se elibereze un card bancar când știu că în România poți intra într-o sucursală și să ai cardul pe loc. Am sperat că îmi pot înscrie copilul la școala de lângă casă când cei de la serviciul educațional de la primărie mi-au spus că este imposibil și trebuie să îmi integrez copilul la altă școală, unde era o clasă care oferea copiilor cursuri de limbă și apoi îi integra în clasa din care făceau parte conform vârstei. Pentru că nu stăpâneam limba, cele mai simple demersuri necesitau un consum imens de energie. Orice problemă pe care o întâmpinam îmi schimba starea de spirit, sociabilitatea, relația cu cei dragi și mă afundăm într-cerc vicios. Era momentul când lucrurile cele mai de valoare pentru mine erau geamantanele pentru că mă gândeam că împachetez și mă întorc acasă într-o clipă. Nu înțelegeam cum ceva ce înainte a fost distractiv și incitant acum devine greu de suportat și stesant. Înainte priveam lumea cu ochelarii lunii de miere dar de îndată ce i-am scos, am observat că bariera lingvistică devine insuportabilă, deoarece nici măcar nu poți cumpăra alimente fără să folosești Google Translate, iar comandarea unor lucruri esențiale devine în sine o aventură.

Diferențele culturale par interesante atunci când trăim într-o țară străină pentru câteva săptămâni sau chiar luni, dar este ciudat și trist când ne dăm seama că vor face parte din viața noastră pentru o lungă perioadă de timp. Din fericire, această conștientizare va face încet-încet posibilă abordarea fazei următoare, cea a recuperării.

3) Faza de recuperare

Cum știi că ești în faza de recuperare? Începi să înțelegi mai bine limbajul, atitudinile și comportamentele oamenilor din jurul tău și cauți să ți le însușești la rândul tău. Îți crește moralul și frustrarea și stresul din faza de șoc cultural sunt înlocuite de reziliență, de îmbrățișarea unei noi viziuni, de calibrarea așteptărilor. Ai alte motivații și dorințe, noi proiecte personale și profesionale. Concret, în toată această perioadă, individul începe să accepte schimbările zilnice aduse vieții sale de expat. Fără a merge până la a-și nega cultura de origine, expatriatul se deschide către cea a țării gazdă și se străduiește să trăiască la fel ca locuitorii ei. Construirea de noi repere acceptabile și satisfăcătoare, îi permite să-și păstreze echilibrul și să se integreze în noul loc.

Care sunt semnele de recuperare pe care le-am simțit? Am dezvoltat o mai mare toleranță față de diferențele pe care le vedeam în jurul meu, am renunțat să mă mai întreb de ce, eram deschisă și acceptam un mod complet diferit de a face lucruri. Am știut că încep să mă integrez atunci când, nu m-au mai deranjat grevele oamenilor din noua mea țară. Deși și cetățenii țării erau afectați ca și mine de greva prelungită, deoarece nu puteai să te deplasezi, nu găseai lucrurile de care aveai nevoie, planurile pe termen lung erau compromise, am învățat de la ei, că toți oamenii au dreptul să protesteze și e important să le respect acest drept, deși mi se părea dus la extrem și nedrept. Ce să fac, am crescut multă vreme în comunism și nu era în cultura mea să mă revolt, să zic nu, să nu îmi convină situația. Cheia este să accepți situația, chiar dacă nu ești de acord cu ea sau nu o înțelegi pe deplin. Este revelator și vine cu o ușurare fantastică.

Îmi place să descriu perioada acesta de recuperare ca și cum ai încerca să înoți într-o mare învolburată. Dacă te zbați, obosești repede și rămâi fără resurse și există riscul să cazi la fund. Dacă te lași dus de val, este posibil să ajungi către un țărm care să te surprindă. Aceasta este magia acceptării unei situații pe care nu o poți controla în totalitate. Nu poți schimba noul mediu și să îl faci cum era la tine acasă și în zona de confort, dar îți poți crește calitatea vieții prin acceptarea diferențelor, prin atitudinea de curiozitate și deschidere.

4) Faza de adaptare

Faza finală a ciclului de viață al expatrierii este cea a adaptării. În această ultimă fază, expatriatul își apreciază noul mod de viață și este complet în largul lui în noul său mediu. Are mult mai multă încredere în sine și este din ce în ce mai pozitiv și ancorat în noua sa viață. Sunt în faza de adaptare? Da, cu unele lucruri da, la altele încă mă mai adaptez.

Mi-aș fi dorit înainte de plecarea din țară să fi știut aceste lucruri și să îmi fi făcut un kit de supraviețuire, de prim-ajutor sau câteva strategii care să mă facă mai rezilientă, mai ușor de adaptat. Oamenii sunt diferiți, au experiențe de viață și implicit emoții diferite. Dacă treci printr-o schimbare nimeni nu poate să trăiască cumulul de emoții în locul tău. Ce te ajută să „supraviețuiești” acestui proces ? Cum poți accepta tranziția? Uite ce îți pot spune după navigarea mea prin etapele șocului cultural:

1. Înțelege că adaptarea în altă țară este un proces, adică acestă călătorie a ta nu este ca o linie dreaptă ascendentă, ci un ciclu de suișuri și coborâșuri pe care le va aduce această nouă schimbare. Chiar dacă ești jos acum, urmează apoi să urci.

2. Anticipează că vor fi provocări, planifică-ți acțiunile, comportamentele și mindset-ul pentru a minimiza șocul cultural care este de obicei anticipat, dar nu este înțeles corespunzător. Fă cât mai multe cercetări cu privire la noua cultură, liste cu lucrurile importante, citește, informează-te, ce lucruri fac ei diferit acolo? Cum îți vei face prieteni în noua țară?

3. Acceptă-ți emoțiile! Cele mai frecvente emoții sunt frică: cum o să trec prin asta , apoi cum o să supraviețuiesc, cum o să îmi plătesc facturile, apoi tristețea – îmi lipsesc lucrurile de acasă, apoi rușinea – îmi e rușine să cer ajutor, vinovăția – ce fac ai mei, cum se simt că eu am plecat, etc. Acceptă că este o experiență emoțională, dă-ți voie să simți ce simți fără de ce-uri, fără judecați cu o enormă compasiune față de tine. Înțelege emoția, dă-i voie să se manifeste, nu sta la nesfârșit însă în ea, găsește lucruri care te pot încărca emoțional și îți pot activa resursele.

4. Caută înțelepciunea în experiențele altora! Cea mai dureroasă parte este că te simți izolat și singur. Caută o cale să împărtășeșți ceea ce simți cu ceilalți, vorbește cu oamenii de încredere, caută o comunitate, bucură-te de conținerea pe care o oferă un grup de oameni care trec prin ceea ce treci tu, iar dacă emoțiile devin copleșitoare caută un psihoterapeut care te poate susține în procesul de adaptare la traiul în altă țară.

5. Rescrie-ți istoria de viață! O tranziție, o schimbare este o nouă căutare de sens, o ocazie de a ne rescrie autobiografia, regândește istoria ta de viață, adaugă un nou capitol cu ceea ce ai învățat și nu renunța la un sigur lucru: să găsești un final fericit la povestea ta.